O nouă șansă

 Întotdeauna mi-a plăcut marea. Mă fascineaza și mă înspăimântă în același timp.  Îmi place să mă duc vara și s-o ascult.  Îmi vorbește,  mă simt bine în preajma ei.
 De fiecare dată intru și am încredere că mă va proteja,  că va avea grijă de mine.
 Și totuși,  anul trecut în vară, oceanul a fost supărat.  Când am intrat în apă,  m-a tras și, fără să-mi dau seama,  am ajuns în larg.
M-am uitat în jur și nu era nimeni.  Doar eu și marea, oh da, ce romantic sună,  și valurile care păreau că mă înghit.  Am încercat zadarnic să înot,  nu mai puteam,  nu mai aveam aer, înghițisem prea multă apă.
Cred că atunci am intrat în stare de șoc.  Știu că nu mai puteam vorbi. Am văzut în lateralul meu oameni care stăteau în picioare în apa, ceea ce ma debusola complet. Cum de ei au apa pana la genunchi și eu mă înec?  Sigur ca oceanul nu e o formatiune egala ca și adâncime, iar curenții ma trasesera unde era apa mai adânca. Am vrut sa țip, căci părea ca nimeni nu ma vede, însă nu mai aveam glas. Am vrut să fac semn cu mâna,  dar nu știam cum s-o ridic astfel încât să nu-mi pierd echilibrul în apa.
Când am decis, cu ultimele puteri, sa înaintez spre oamenii pe care ii vedeam relativ aproape,  ca într-un vis, a apărut un "prinț".
Glumesc, evident. Era un băiat care m-a prins de mână și care s-a luptat cu valurile ca într-un basm în care Făt-Frumos se luptă cu balaurii.
A fost un drum anevoios.  Valurile veneau nervoase spre noi, eu nu puteam schița nici un gest, el se băga în valuri și mă ridica pe mine deasupra lor, deși, și-asa înghițeam în continuare apă.  Am simțit că a durat o veșnicie,  timp în care salvatorul meu mă incuraja și îmi spunea sa stau calma.
Toată experiența mi s-a părut ca s-a derulat în multe clipe. Nici acum nu pot sa conștientizez cât a fost.
Nici dacă salvamarul a existat cu adevarat.
 L-am asemuit cu un înger păzitor.  Nu știu de ce, dar Dumnezeu mi l-a trimis.  Puteam să mor, și dacă nu venea în acea clipă,  cu siguranță nu aș mai fi rezistat, eram sleita de puteri.
Cert este că m-am născut a doua oară în acea zi. O nouă șansă pe care trebuie să o valorific din plin. Poate că am o misiune pe acest pământ, iar Divinitatea mi-a mai dat o șansă pentru a o îndeplini.
Până când o să-mi dau seama care este, nu pot decât sa-i mulțumesc lui Dumnezeu și lui Abdelhak, îngerul meu păzitor.