Tocmai a trecut Crăciunul. Ce înseamnă pentru români această sărbătoare? Cozi infernale în hiper, super și market-uri, în care se calcă în picioare de parcă vine o răscoală,un război, cea mai acută foamete din ultimii ani,sau,chiar și sfârșitul lumii.
Mă întreb cât poate mânca un om în mod normal. Pentru că ceea ce se întâmplă la noi e de nedescris.
Oare ce sărbătorim? Ieșirea din robie? Sfârșitul comunismului?
Oare ce înseamnă nașterea lui Iisus? De ce a venit pe lume? Cum a venit El? Pentru ce a murit? Oare dacă mâncăm ca porcii de Crăciun, Dumnezeu o să fie mulțumit, o să ne dea o recompensă?
Personal, cred ca Îl întristează ceea ce vede. Dacă fiecare dintre noi am da din ceea ce cumpărăm, măcar puțin, celor care stau pe stradă sau celor care sunt mai stramtorati,poate că această sărbătoare ar fi specială cu adevărat. Cum altfel să cinstim nașterea Mântuitorul,dacă nu prin ajutorarea celor sărmani?
Ce facem noi? Mâncăm și bem până ajungem la spital.
Și din păcate, nu s-a terminat. Urmează Anul Nou și hiper market-urile sunt din nou pline. Păcat că atunci când trecem pe lângă un om nevoiaș vedem prin el, ca și când ar fi invizibil.
Mâncați fraților,până o să vă plesnească bila, nu vă uitați în jur. Ăsta este Crăciunul la români,în care tinerii se duc în club și admiră animatoarele dez(îmbrăcate) în craciunite, beau până își pierd cunoștința și se dau intr-un spectacol penibil.
Dacă asta e tot ce am învățat din nașterea Domnului,sa ne fie de bine și LA MAI MARE!
marți, 31 decembrie 2013
joi, 12 decembrie 2013
........................................................................
Deznadejde, ura, scarba, toate sentimentele la un loc. Asta
simt acum, un gol imens.Nu mai inteleg nimic, frica mi-a intrat in pantece. De
ce sa traiesc bantuita de acel gand ? De ce nu pot fi lasata in pace ?
Ce e mai dureros decat sa traiesti in umbrele trecutului, speriata, tremuranda.
De ce ? De ce ? De ce nu se intampla nimic bun in toata povestea asta ?
Unde e finalul fericit din basme ?De ce nu mi-a spus nimeni ca viata nu e
poveste ? De ce mintim copiii ca lumea va fi a lor, ca vor face
multe, ca le va fi bine. Ce minciuni putem inventa de dragul lor. Nu exista
nimic din ce ne imaginam ca va fi. De unde vin problemele, de ce oamenii sunt
asa cum sunt ? Unde sunt principiile, unde e morala ? De ce traim cu
frica ? De ce ma bantuie trecutul ? De ce lucrurile se repeta ?
Vreau o lume in care caile sa nu mai fie aceleasi, greseli sa nu mai existe,
pasii sa-mi fie calauziti de bine. Unde sunt valorile pe care le visam ?
Pentru c e traim oare ? Animale suntem sau fiinte rationale ? Mi-as
dori sa fiu un copac, dar pana si el
sufera o lunga perioada de timp. De ce suntem plamaditi pentru a suferi ?
Sa fie un blestem stravechi ? Si daca da, cum il pot rupe ? Vreau
formule magice pentru a nu mai suferi. Si daca as avea puteri ca in jocuri,
le-as folosi neincetat pentru ca suferinta e mult prea prezenta in viata
oamenilor. Unde esti libertate, unde esti pace ? Suntem niste marionete in
mana destinului, nu avem nici un cuvant de spus…………………………………………………
joi, 3 ianuarie 2013
Cine sunt?
Cine sunt ?
Hmmm….o intrebare foarte
grea. V-ati gandit vreodata ? « Cine sunt ? » « Ce
vreau ? » « De ce ? ». Mii de intrebari mi se flutura
prin minte ca niste gaze neobosite.
Cine sunt? Pai, sa vedem.
Sunt un lastar
care se inalta, si se inalta, pana cand va atinge culmile cerului. Dar cum va reusi acest lucru? Evolutia omului este fascinanta, incat nimic nu
ma poate face sa cred ca in cazul meu va fi altfel. Cred ca sunt o fire
neinteleasa de majoritatea celor care ma cunosc. Foarte putini stiu cine sunt
cu adevarat. Foarte putini sunt cei care reusesc sa-mi deschida sufletul pentru
a privi in interiorul lui. Nu-mi place sa-mi arat slabiciunile,parand poate
insensibila de multe ori, insa, eu , gandurile si sentimentele mele, traim
intr-o lume doar a noastra. Ca si Eminescu, am fost si am sa raman o romantica,
toti porii mei emanand iubire. Scopul suprem al existentei mele este iubirea.
In toate formele ei. Cum as putea sa nu iubesc natura si teiul ce ma mangaie cu
frunzele lui, patrunzand temator pe fereastra mea? Cum as putea sa nu iubesc
porumbeii care isi traiesc dragostea neconditionat? Cum as putea sa nu iubesc
marea care isi spumega valurile neincetat, creand un colorit ce nu poate sa
aduca decat liniste sufletului meu?
Si cum as putea sa nu te
iubesc pe tine? Da....pe tine, cel ce ai fost ales pe acest pamant cu scopul de
a iubi. Omul, fiinta cea mai
enigmatica din regnul animal , cea
pentru care iti trebuie o viata (sau chiar mai multe) sa reusesti sa o
cunosti cu adevarat.
Revenind la
problematica exprimata mai sus:
Ma amuza insa modul
meu de a ma comporta cu cei din preajma mea. Rigid, superficial, rece, punand
un zid clar intre ceea ce sunt si ceea ce vreau sa par ca sunt. Aceasta dualitate
ma sperie si in acelasi timp ma linisteste. Poate ca este scutul meu de
protectie impotriva lumii. M-as putea descrie ca fiind omul cu o mie de fete,
insa nu intr-un mod negativ, nu fatarnic. Ci doar, indecis, infricosat si
cameleonic. Emotiile raman confidentele mele, linistea camerei mele se bucura
de lacrimile curse pe obrajii macinati de suferinte, trairile raman asternute
pe o coala de hartie ingalbenita de timp.Lumea este prea ocupata si prea
indiferenta pentru a mai sta sa asculte suferintele altora. Si atunci, mai bine
ma retrag in coconul meu prafuit, incercand sa inteleg care este menirea mea pe
acest pamant.
Mi-e frica de
dezamagire, de aceea, nu primesc prea multe persoane in sufletul meu,
promitand, in schimb, fidelitate deplina,
celor care au gasit cheia. Restul sunt niste umbre ce trec pe langa mine fara
a ma vedea cu adevarat.
Deci....Cine
sunt? Sunt o biata fiinta care se imbata cu mirosul trandafirilor, care
traieste visand, care iubeste....iubeste etern si neconditionat!
miercuri, 2 ianuarie 2013
Rutina-i la putere!!!
E ora 2 si nu pot sa dorm deloc. Prin minte imi trec tot felul de ganduri, fara ca
acestea sa conteneasca a veni. Ma gandesc la trecut, la prezent …la
viitor. Oare putem prevedea ceea ce se va intampla ?Oare puterea gandului
este asa de importanta, incat poate influenta ceea ce va veni ?Va deveni
realitate ? In multe documentare vedem pomenindu-se adesea de puterea
energiei pozitive, de gandurile bune , de optimism, de puterea cuvantului.
Suntem noi, oamenii, asa de superficiali incat sa nu putem vedea aceasta forta
energetica frematand in jurul nostru ? Pornim in viata cu ganduri din cele
mai optimiste , crestem si credem din ce in ce mai mult ca vom deveni ceea
ce ne-am propus …..mai crestem….si……..mai crestem……..si ne dam seama ca
nimic din ceea ce am sperat la inceput nu s-a realizat. Si atunci incepem sa ne
punem intrebari : « Oare nu am fost destul de optimist, oare nu m-am
gandit cu seriozitate si incredere la scopul meu ? Poate ca mai trebuie sa
astept putin, poate ca nu este momentul potrivit pentru ca telul meu sa fie
atins. Ma consoleaza gandul ca nu le poti avea pe toate, ca fericirea exista in
doze mici, ca lucrurile marunte iti aduc implinirea. Intotdeauna am crezut ca
pot face orice, ma simteam ca intr-un film in care protagonistul era un fel de
Superman.De multe ori eram ce voiam eu sa fiu, reveria disparea insa mult prea
repede. SI reveneam. Unde ? La absurd, la zilnic, la firescul tipic
secolului XXI. Mai exact, aceleasi tabieturi repetate monoton si abuziv.
Iata
reteta unei zile din viata omului viteza :trezirea se face de dimineata,
se spala pe dinti, se face dus, se prepara o ceasca gigant de cafea, se mananca
un mic mic-dejun, asta pentru ca nu ai timp de unul mai mare si mai sanatos, se
degusta cafeaua(de fapt, se bea , ca doar nu faci nazuri la ea, este vitala),
se fumeaza vreo patru tigari la ea. SE iau niste haine din dulap la repezeala, se
pun pe tine(daca sunt sifonate se calca, eventual), se aplica putin machiaj pe
tenul imbatranit inainte de vreme si se iese din casa. Nimic greu pana acum,
nu ? Partea care urmeaza este si mai haioasa. Pe drum se merge in statie
de autobuze. Esti clar in intarziere pentru ca azi ai stat sa te aranjezi mai
mult. Astepti cinci minute batand din picior, tremurand usor, incepi sa te enervezi
si sa injuri tot RATB-ul. Intr-un final , cand ai nervii intinsi la maxim,
vezi la o statie distanta miracolul, si nu numai unul. In spatele lui sunt
insiruite, doua, trei, pardon patru alte autobuze. Te simti usurat. Mai ai
totusi un sfert de ora pana intri la munca. Te urci increzator, ai doar doua
statii si apoi schimbi. Te indepartezi de statie, escortata de celelalte autobuze
din spate, te simti pentru doua secunde o personalitate, incerci sa-ti lasi
mintea sa zboare, te gandesti la un discurs in care le multumesti oamenilor
pentru suportul lor, cand autobuzul se opreste brusc. Te uiti curios in fata si
incremenesti. Toata soseaua e plina de masini, aglomeratie bara la bara. Roseata
din obraji revine, simti ca iei foc, nu mai ai aer, ai vrea sa cobori dar nu
poti, ca doar esti intre statii, te uiti la ceas, innebunesti, mai ai doar 13
minute pana incepi munca. Incepi sa respiri usor, sa te convingi ca mai ai
destul timp pentru a ajunge, ca sigur in 2 minute esti la prima statie si ca de
acolo o iei pe jos. Dar constati, dupa o vesnicie parca, ca cele doua minute au
trecut si tu ai inaintat cu 50
metri. Atunci bati in geam, iti iei fata zambareata, la volan
e un barbat dragut, si printre dinti ii soptesti : « Va rog frumos,
fiti amabil, imi puteti deschide si mie, ma puteti lasa sa cobor ? » Soferul
plictisit nu schiteaza nici un gest. Disperata incerci sa-l vrajesti in stilul specific, facand pe victima. « Va
rog frumos, nu am vazut ca este asa de aglomerat, trebuie sa ajung neaparat la
munca, este o zi importanta si daca nu ajung… », si apoi zambesti
copilareste.
Deodata, il vezi intorcand capul spre tine. Te gandesti ca metoda a mers. Acesta iti spune pe un ton aparent cald : « Domnisoara……dumneavoastra stiti sa cititi ? » Raspunzi amuzata « Sigur ca da, acesta este un lucru elementar pe care il inveti inca din clasa I ». « Hmmm (iti spune el)….inseamna ca dumneata ai lipsit de la acea clasa. Nu vezi ca scrie clar pe afisul lipit pe geam, nu intrerupeti soferul in timpul calatoriei, usile nu se deschid intre statii ? » Te inrosesti, il injuri de cateva ori in gand, si intr-un final, ajungi in statie. O iei aproape la fuga pana la urmatoarea statie,te urci in al doliea autobuz, de data asta este liber, si ajungi, cu o intarziere la munca de doua 5 minute.
Deodata, il vezi intorcand capul spre tine. Te gandesti ca metoda a mers. Acesta iti spune pe un ton aparent cald : « Domnisoara……dumneavoastra stiti sa cititi ? » Raspunzi amuzata « Sigur ca da, acesta este un lucru elementar pe care il inveti inca din clasa I ». « Hmmm (iti spune el)….inseamna ca dumneata ai lipsit de la acea clasa. Nu vezi ca scrie clar pe afisul lipit pe geam, nu intrerupeti soferul in timpul calatoriei, usile nu se deschid intre statii ? » Te inrosesti, il injuri de cateva ori in gand, si intr-un final, ajungi in statie. O iei aproape la fuga pana la urmatoarea statie,te urci in al doliea autobuz, de data asta este liber, si ajungi, cu o intarziere la munca de doua 5 minute.
Din
pacate, nu poti sa mai stai afara pentru a fuma inca o tigara.
Eeee, asta e ,
la pauza, iti spui si fugi grabita.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)